Viata de liceu -  asta da viata!

Nu cred ca va mai exista in viata mea o alta perioada la fel de interesanta si de frumoasa.

De ce? Pentru ca cei mai buni si apropiati prieteni au rasasit dintre cei 24 de colegi de liceu.

Eram o clasa de “tocilari” care se dorea cea mai buna de la mate-info dintr-un liceu care mai avea un singur rival adevarat in oras.

Un oras mic, pe nume Calarasi(un oras cu doar 3 semafoare). Un liceu mare si “vestit”, adica liceul teoretic “Mihai Eminescu”. 

Imi amintesc ca, in ciuda distantei foarte scurte pe care o aveam de parcurs de acasa pana la liceu, o faceam zilnic cu taxiul. Cu 10.000 lei vechi mai reuseam sa salvez 20 de minute de somn. De multe ori, imparteam taxiul cu unul din profesori sau, dupa ce am devenit majora, il duceam cu masina mea(un Oltcit din 1993, rosu) si pe profu de fizica la scoala, fiindca statea vizavi de mine si era tare simpatic.

La intoarcere, plecam in gasca. Pe masura ce inaintam , mai pierdeam cate un membru care-si gasea drumul spre casa. Insa, inainte de orice, era oprirea la patiserie. Regula. Bune erau trigoanele alea cu varza sau buseurile cu gem. Fiecare manca altceva. Ne stia si vanzatoarea.

Orele erau foarte sobre(aparent). Eram copii seriosi. Faceam probleme la mate cu dirigu ca si cum eram deja studenti la “Matematica” si voiam sa ne dam doctoratul, dar trebuie sa recunosc ca atatea materii realiste mi-au dezvoltat mult logica.

In pauze incepea campionatul de septica. Catedra era incadrata de cei 4 baieti(si singurii) care nu lasau pe nimeni sa intervina(decat daca ii ruga sefa clasei, adica eu…).

Faceam si tampenii. Dar nevinovate. Imi aduc aminte cum am varsat pe scaunul profei de romana(o pensionara care nu dadea niciodata pauza) o fiola din aceea care sa gaseste la magazinele de “glume proaste” din Bucuresti. Mirosul de oua stricate emanat aproape ca ne-a scos din clasa, insa profa doar ne-a sugerat “sa nu mai mancam in sala, ca nu e frumos”.

Cand era vorba de petreceri, “tocilarii stick together”. Fiecare sfarsit de semestru era motiv de sarbatoare, zilele de nume se faceau in pizzerii inchiriate iar cand a venit timpul majoratelor…….a iesit cu artificii: in cluburi de fite, in curte la tara. Nici eu nu stiu unde a fost mai frumos. DAR A FOST!

De Craciun, colindatul era obligatie de clasa. Cantam pe 3 voci, ofeream cate o crenguta de vasc si plecam cu burtile pline de prajituri si cozonac, dar si cu ceva bani frumosi. Erau darnici profii, ca era “copii buni”. Si eram. Stiam sa ne distram dar am stiut sa ne si facem treaba. Drept urmare, absolut toti colegii mei si cu mine am intrat la facultate, din prima incercare, exact unde am vrut.

Cel mai frumos a fost la final. Am fost prima generatie care a purtat robe la absolvire. Imi aduc aminte de chipiurile acelea negre care s-au facu dupa circumferinta capatanilor noastre. Pe alea le-am pastrat. Robele au ramas mostenire liceului. Sunt purtate in fiecare an de altii ca noi.

Calificarile pleaca de la eterna cautare a partenerului de viata. Cautare ce se indreapta spre scopuri extrem de diverse – dragoste, afectiune, companie, intretinere, sex, alte interese etc.

Asemanarea sexului tare cu un animal domestic ca porcul este paradoxala in cultura romaneasca. Cu toate ca folosim astfel de comparatii pentru a jigni un barbat, pentru a-l asimila unui animal murdar, lenes, lipsit de sensibilitate, bazata numai pe instincte animalice, tot noi, romanii suntem cei mare mari fani ai carnii de porc. Mancam de Sarbatori tot ce se poate de la porc. Urechi la piftie, mate la toba si lebar, pielea sau soriciul cu sare…

Lipsa de feminitate si uneori de consideratie a barbatului aduce imaginea animalului care, imediat dupa masa, obligatoriu se retrage la somn. Daca intrebi o femeie, iti va spune ca si el face la fel .Se asaza pe canapea dupa masa, pune picioarele pe masuta de sticla si adoarme. Si ea, care ar avea putin chef de vorba il prinde pe taramaul viselor atunci cand termina de spalat vasele si doreste putina conversatie.

Curve sau non-curve, femeile nu scapa niciodata de o eticheta antica. Dorinta lor de a-si gasi un barbat pare a fi, in ochii barbatilor, mult mai acerba. Prejudecatile feminine sunt considerate mult mai putin restrictive, intrucat femeia poate obtine prin sex tot ce isi doreste. Discriminarea functionaza simplu. UN BARBAT CARE INSISTA PE LANGA O FEMEIE ESTE PERSEVERENT, STIE CE VREA IAR O FEMEIE CARE INSISTA PE LANGA UN BARBAT ESTE DISPERATA.

Distinctia facuta este cu atat mai paradoxala cu cat societatea recunoaste deschis ca barbatul insala cu corpul, iar femeia cu sufletul. Ar rezulta logic ca ei sa fie considerati de moravuri usoare. Pe deasupra, ideea de one-night-stand este evident o gaselnita a barbatilor, pentru a evita alte catalogari mai dureroase. Femeia care cedeaza devine uneori, curva, iar cea care refuza este demodata.

Calea de mijloc nu e vizibila. Frustrarile personale determina calificari razbunatoare iar stereotipurile sunt la ele acasa.

Concluzia mea – un barbat “porc” va vedea intotdeauna intr-o femeie expresia unei “curve”.

… sau “calcatul pe cadavre”, in varianta autohtona. O scuza tipica folosita in toate domeniile vietii sociale. Indragostitii si inamicii se regasesc in ideea ca “in razboi si in dragoste, totul e permis”; Robin Hood isi varsa naduful de bogatasi furand de la ei si se scuza oferind saracilor; jurnalistii calca in picioare toate principille teoretice de etica profesionala si tot asa.

Justificarea este mereu aceeasi: viata este o jungla iar supravietuirea nu mai trebuie atat de strict reglementata. O idee care a pornit de la ceva nobil si care a fost umanizata si reinterpretata in favoarea concesiilor.

Da: o tinta necesara, cinstita, poate chiar nobila poate scuza niste modalitati mai aparte de realizare. Poate insa iesi ceva legal din mijloace ilegale? Sunt scutiti de amenda soferii care trec pe rosu pentru ca isi duc la spital, de urgenta, vecina? Scapa de cazier somerii care fura o paine pentru copiii lor?

Nu: prejudecata este invocata numai in situatii nereglementate de anumite norme(sociale, juridice sau de alt tip), atunci cand constiinta si morala sunt invocate sa judece o situatie sau un comportament. Oamenii sunt cei care decid justetea folositi anumitor mijloace, in comparatie cu scopul final. Propria subiectivitate nu permite viziuni identice si judecati similare. 

Beneficiarii unei “donatii” nu vor intreba niciodata de unde vin “fondurile”. Chiar daca ilicita apartenenta a acestora ar fi evidenta, confortul final nu poate fi pus sub semnul intrebarii. Constructia de case pentru saraci in timpul campaniilor electorale nu este respinsa sa cei fara acoperis din cauza misterului ce planeaza asupra conturilor grase ale politicienilor.
Deci scopul scuza mijloacele…daca beneficiarii lui sunt cei care “scuza”

…mai expresiv, mai neobisnuit si mai interesant.
Daca strazile ar fi pline de oameni imbracati numai in costumele lui Adam si Eva, criticile legate de vestimentatie ar disparea insa o noua categorie de critici si-ar face loc in peisajul intolerant autohton. Asa ca mai bine umblam imbracati decat sa fim criticati pentru anumite defecte fizice de care doar universul este vinovat. Alegerile noastre vestimentare pot in criticate in masura in care ele sunt rodul imaginatiei de moment si nu ale unor constrangeri de ordin profesional sau medical.
Romanul e un cochet iar de acest lucru isi da seama doar atunci cand are ocazia sa se plimbe prin strainatate: francezii, italieni, americanii socheaza retina romanilor printr-o nonsalanta usor neingrijita si printr-o lipsa totala de constiinta de sine in privinta modului in care se afiseaza pe strada. Sa fie oare o lipsa de consideratie fata de restul lumii sau doar o conceptie mult mai sanatoasa?
Pentru inceput, sa admitem ca suntem niste oameni obsedati de imagine si de impresia lasata de ea. Alergam dupa haine, dupa reduceri, asortam culori, materiale, cumparam pantofi si genti in aceeasi culoare, ne gatim pentru petreceri, nunti si botezuri, cautam etichetele lasate de altii la vedere……
Suntem disperati sa catalogam omul dupa haina pe care-o poarta: unii sunt neingrijiti, vulgari, kitchiosi, altii sunt aroganti, snobi, exagerati sau fitzosi. Si imaginea imprima o eticheta pe care cu greu o mai ignoram. De ce?
Pentru ca HAINA IL FACE PE OM…sa transmita un mesaj despre sine

Daca te uiti in DEX dupa “prejudecata” gasesti o definitie destul de seaca, insa foarte cuprinzatoare: “parere, idee preconceputa (si adesea eronata) pe care si-o face cineva asupra unui lucru, adoptata, de obicei, fara cunoasterea directa a faptelor”.
Si, cum omenirea este permanent atrasa de ceea ce este gresit si interzis, prejudecatile fac parte din viata cotidiana, fara discriminare de natiune. Unul din lucrurile pe care le au romanii in comun cu orice alta natiune este existenta prejudecatilor. Deosebirea sta insa in modul in care un popor reuseste sa-si infraneze sau sa isi exprime aceste prejudecati.

• Care sunt cele mai intalnite prejudecati?
• Care sunt cele mai gresit intelese?
• Care afecteaza cel mai mult o persoana sau o situatie?
• Care este originea prejudecatilor?
• Cum se pot corecta ele?
• Ce consecinte au?

Sa incercam sa raspundem impreuna la aceste intrebari…